|
Nu există un mai frumos poem de iubire decît cel spus, fără cuvinte, de cei care păşesc din faţa altarului, ţinîndu-se de mînă, în viaţă. E un univers întreg de iubire în sufletul lor, dar şi al celor apropiaţi, sentiment care e împărţit domneşte într-un spectacol de zile mari: NUNTA. Cu personaje, care nu se vor schimba niciodată: Mirele şi Mireasa, doar ceilalţi actori sînt de fiecare dată alţii. După „Vrei să fii soţia mea?" tu, dragă mireasă, te transformi. Tu ai po- vestea ta unică, frumoasă, tu ai fluturi nebuni în stomac, tu ai chef de primăvară, indiferent de anotimp, tu ai un vis cu ochii deschişi, în rochie de voal parfumat. Spectacolul e în toi, se aplaudă la scenă deschisă. Ai devenit peste noapte vedetă. Nu te-ai aşteptat, n-ai ştiut cum e, căci pînă acum n-ai gustat tu însăţi din centrul universului în care te-a adus dra-gostea. Zemos ca o portocală, aromat ca trandafirii. Aţi gustat împreună. Ce întîmplare binecuvîntată v-a adus alături, din public pe scenă! Da, ştiu, ar trebui să lăsăm descrierea, pentru că oricum o vei simţi, dar pînă atunci ai treabă şi n-ar strica să te ajutăm şi noi puţin, cu pragmatismul pe care ni-l asumăm. Sînt atîtea de făcut pînă la ziua cea mare, încît ţi-e frică să nu cumva să te iei prea mult cu proza şi să uiţi de poezie. Tocmai pentru că vrem să rămîi o artistă, tocmai pentru că îţi stă atît de bine acolo, pe scenă, în superbul tău spectacol, noi, cei de la MIREASA, ne-am gîndit să-ţi facem pregătirile mai uşoare. Cumpărături, organizare, restaurant, lăutari, moderatori, verighete, rochii, invitaţii, cadouri, mărturii, flori, torturi... Avem de toate. Şi ca să treceţi pragul cu dreptul, v-am adus o surpriză: dacă aţi visat vreodată să vă legaţi hamacul de doi palmieri şi să priviţi din el, îmbrăţişaţi, cel mai albastru-albastru, puteţi să vă inspiraţi aici şi asupra lunii de miere a viselor voastre. Începe un nou an, cu nunţile sale, vin alaiurile, deja aud un zvon, un freamăt, şi MIREASA nu putea să stea aşa, indiferentă la emoţiile protejatelor sale. Şi pentru că trebuia să purtăm un nume, unul special pentru noaptea ta cu trenă şi cunună, aşa şi ne-am numit. MIREASA. Revista pentru nunta ta, cu cele mai de preţ informaţii, care vă dau libertatea de a alege singuri, fără compromis, ceea ce vi se potriveşte. Şi pentru că nu e uşor să te descurci prin noianul de produse şi servicii special create pentru ca să străluciţi la nuntă, găseşti în revista MIREASA ce e nou, ce e clasic, ce e romantic, ce e trend, ce e neconvenţional, ce sună frumos, ce te-ajută cum şi ce să faci pentru ca ziua nunţii să fie cu adevărat Ziua Voastră. Casă de piatră! Liuba Lupaşco - redactor-şef |
|
-2009.gif)



