De fiecare dată cînd merg la o nuntă, remarc justeţea faptului că „orice femeie e frumoasă, dacă-i aleasă şi-i mireasă”, dar încerc să citesc relaţia celor doi de după aceste minunate clipe.  Nimeni nu va nega adevărul, că miresele, (cele care au trecut de primul test susţinut cu brio împreună – pregătirile pentru nuntă) au o licărire specială a ochilor, a feţei. Ele sînt învingătoare, au în mîini biletul norocos în această lume. Trăiesc o iubire ca în filme, încep viaţa de familie cu o nuntă ca-n poveşti.
Nu sînt în măsură să cred în formula unei căsnicii ideale, a unei înţelegeri perfecte între cei doi, dar am observat că există ceva, implantat adînc în sufletul a două inimi, care îi leagă pe unii pînă în clipa decisivă. E un amestec de iubire, răbdare şi respect atît de puternic, care emană atîta energie pozitivă în jur, încît te simţi fericit că îi cunoşti, dar mite să fii parte a familiei lor...
Cele cinci poveşti de dragoste din numărul 3 al revistei noastre sînt speciale.  Fiind întrebat, dacă nu regretă că „şi-a pus cununa” atît de repede, (foarte tînăr şi la doar 2 luni  de întîlnire cu doi ochi verzi), unul dintre mirii noştri a răspuns: „Regret, foarte mult regret... că am perdut cele două luni”. A recunoscut public, la nunta de trandafir. „Problemele nu iau sfîrşit o dată cu nunta. Ba, dimpotrivă, ele încep din momentul în care v-aţi dat jos voalul şi aţi gustat din zeamă, recunoaşte protagonista altei poveşti, la nunta sa de perlă. Pe bune, e greu să începi să convieţuieşti cu cineva sub acelaşi acoperiş, să construieşti acest acoperiş, să te modelezi de fiecare dată, să fii şi soţie, şi mamă, şi să faci carieră în acelaşi timp; dar nimeni, absolut nimeni nu e dispus să schimbe această povară pe cea a singurătăţii! Ba dimpotrivă, toate fetele vor să se mărite, să fie mirese, să-şi ducă-n spate căsniciile. E cam greu să fii mireasă, dar e atît de minunat să ştii că eşti mireasa vieţii mirelui tău!